Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea 193/2000 – Clauzele abuzive ar putea ajunge la un Tribunal comercial

Publicat in Ora de Iasi, joi 19 septembrie 2013 ·

Procesele pe clauze abuzive ar putea ajunge la Tribunalul Comercial Bucureşti, enitate care încă nu există, potrivit Ministerului Justiţiei. Modificările la legea 193/2000 care ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele s-ar putea să nu intre, însă, în vigoare la 1 octombrie.

De la 1 octombrie ar trebui să intre în vigoare două noi articole la legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Potrivit acestor modificări, o clauză dovedită ca fiind abuzivă într-un contract, va fi eliminată din toate contractele care o conţin ale acelui profesionist.

Aplicarea celor două texte este obligatorie pentru România, dat fiind faptul că fac parte dintr-o directivă europeană ce trebuia implementată complet încă de la 1 ianuarie 2007. Deşi trebuiau să intre în vigoare cu restul noului Cod de procedură civilă, la 15 februarie, modificările au fost prorogate de două ori.

Comunitatea bancară a cerut modificarea legii, având în vedere pierderile potenţiale pe care le-ar putea suporta.

„Există discuţii despre cum ar trebui să sune cele două texte. Să rămână în varianta aceea, să vină cu modificări sau să fie amânate”, a declarat Aurel Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Una dintre propunerile bancherilor este ca aceste procese să se judece exclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie, faţă de prevederile din restul Codului de procedură, care spune că procesele se judecă în sistemul tur-retur, cu fondul la Tribunal şi apelul la Curtea de apel.

„Înalta Curte nu vrea să ajungă litigiile la dumnealor. S-a urmărit o degrevare chiar la cererea Înaltei Curţi, să îşi îndeplinească rolul. Şi e o poziţie normală”, spune Moţiu, care a arătat în prealabil că se urmăreşte întărirea rolului de Curte de Casaţie a Înaltei Curţi.

Aceste procese ar putea ajunge la un trib

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 30 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°