Antonescu simte că nu mai are nimic de pierdut şi încearcă marea cu sarea din postura kamikaze de opozant al propriului guvern.
Cea mai gravă criză pe care o traversează USL de la înfiinţare, recunoscută ca atare şi de voci aparţinând celor două tabere, ridică un mare semn de întrebare. Cum s-a ajuns aici? Care sunt cauzele pentru care, pe nepusă masă, liberalii şi social-democraţii par gata să-şi spună adio? Cum informaţiile privind nemulţumiri majore între cele două formaţiuni rămân necunoscute în spaţiul public, putem cel mult specula. Există câteva ipoteze de lucru privilegiate. În primul rând, constatăm o evidentă schimbare de strategie politică a liderului PNL, Crin Antonescu. După numirea lui Niels Schnecker director de campanie, la sfârşitul lunii iunie, şi o vizită privată în SUA, despre care ştim prea puţine, liberalul şi-a mutat treptat ţinta dinspre Palatul Cotroceni spre Palatul Victoria. Sigur, atacurile împotriva preşedintelui nu au încetat complet, dar au scăzut în intensitate şi au căpătat diverse nuanţe. În orice caz, Antonescu nu mai foloseşte în fiecare frază acelaşi obsesiv substantiv propriu. Ba chiar, deunăzi, liberalul s-a raliat la poziţia preşedintelui, cei doi acuzându-l pe Ponta de laşitate, respectiv lipsă de responsabilitate, în rezolvarea subiectului Roşia Montană. Interesante şi reacţiile lui Băsescu din ultimele două conferinţe de presă. Mai întâi, servit la fileu cu o declaraţie bizară a şefului Senatului în dosarul sirian, preşedintele s-a grăbit să-i ia apărarea lui Antonescu şi i-a reproşat ziaristului că a scos o propoziţie din context. Apoi, pe subiectul Roşia Montană, Băsescu a folosit împotriva premierului întreaga muniţie pusă la dispoziţie anterior de liderul PNL. Sigur, la mijloc pot fi doar nişte reacţii conjuncturale, în nici un caz un armistiţiu. Rămâne însă de văzut cum va evolua relaţia dintre preşedinte şi l