De vineri până duminică, la Terni, în Italia, va avea loc concursul Top 10 Europa la tenis de masă, rezervat celor mai bune cadete şi junioare de pe continent. Printre ele se numără şi jucătoarea de la CSM Arad, Bernadett Balint, cotată cu șansa a șaptea la categoria junioare. Însoţită în Cizmă de antrenorul Cristian Dodean, „Detti” va încerca să obţină un rezultat cât mai bun. „Sper şi vreau să mă clasez în primele cinci”, spunea Balint înaintea plecării spre Italia. România va mai fi reprezentată în concursul junioarelor de Bernadette Szocs, nimeni alta decât câştigătoarea ediţiei de anul trecut şi Irina Ciobanu, ambele fiind la ultimul an la această categorie. Celelalte competitoare sunt Nina Mittelham, Thereza Kraft, ambele din Germania, Lea Rakovac, Jeger Mateja, ambele din Croația, Alina Arlouskaya din Belarus, Laura Pfefer din Franța și Giorgia Picolin, reprezentanta ţării gazdă, Italia. România are două reprezentante și în concursul cadetelor, Adina Diaconu, principala favorită și Andreea Clapa.
De vineri până duminică, la Terni, în Italia, va avea loc concursul Top 10 Europa la tenis de masă, rezervat celor mai bune cadete şi junioare de pe continent. Printre ele se numără şi jucătoarea de la CSM Arad, Bernadett Balint, cotată cu șansa a șaptea la categoria junioare. Însoţită în Cizmă de antrenorul Cristian Dodean, „Detti” va încerca să obţină un rezultat cât mai bun. „Sper şi vreau să mă clasez în primele cinci”, spunea Balint înaintea plecării spre Italia. România va mai fi reprezentată în concursul junioarelor de Bernadette Szocs, nimeni alta decât câştigătoarea ediţiei de anul trecut şi Irina Ciobanu, ambele fiind la ultimul an la această categorie. Celelalte competitoare sunt Nina Mittelham, Thereza Kraft, ambele din Germania, Lea Rakovac, Jeger Mateja, ambele din Croația, Alina Arlouskaya din Belarus, Laura Pfefer din Franța și Giorgia