Vrâncenii care vor să obţină atestatul de auditor energetic pentru clădiri se pot înscrie la cursurile organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea, în parteneriat cu Asociaţia Profesională pentru Certificare Energetică. Organizatorii spun că absolvenţii cursului vor primi un Certificat de absolvire care permite depunerea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a dosarului în vederea susţinerii examenului de auditor energetic clădiri, gradul profesional I şi II, specialitatea construcţii şi instalaţii. Cursurile vor avea loc la Focşani, în perioada 18 octombrie-24 noiembrie.
Organizarea acestor cursuri are loc în contextul introducerii din acest an a obligativităţii prezentării Certificatului Energetic al Clădirilor în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sau de închiriere, lipsa certificatului atrăgând nulitatea actului juridic. Organizatorii precizează că „la cursurile de pregătire în vederea atestării ca auditor energetic, se pot înscrie specialişti cu o vechime minimă în meserie de 3 ani pentru gradul II sau 5 ani pentru gradul I şi care îndeplinesc următoarele condiţii: să fie inginer de instalaţii, absolvent al unei facultăţi de instalaţii pentru construcţii sau să fie inginer constructor, absolvent al unei facultăţi de construcţii sau să fie arhitect, absolvent al unui institut de arhitectură sau a unei facultăţi de construcţii şi arhitectură sau să fie inginer, absolvent al unei facultăţi tehnice şi care dovedeşte prin existenţa în foaia matricolă/suplimentul de diplomă de studii universitare, promovarea uneia sau mai multor discipline de învăţământ, cu o durată de minimum un semestru, având ca obiect higrotermica construcţiilor, energetica clădirilor, termodinamică, termotehnica, transfer de căldură şi masă, construcţii, materiale de construcţii, maşini termice, instalaţii termice, instalaţi