Cel puţin în prima lună de iarnă, căldura sucevenilor va fi asigurată de Termica Suceava, urmând ca, din momentul în care noua centrală termică, pe biomasă, va fi funcţională, furnizarea acestui serviciu să fie făcută de Bioenergy Suceava.
Primarul Ion Lungu a anunţat ieri că poartă discuţii cu conducerea Termica, să facă pregătirile necesare furnizării căldurii, pentru că vremea dă deja semne că iarna este aproape.
„Am avut deja o discuţie cu cei de la Termica să pregătim instalaţiile de CAF-uri să dăm căldură populaţiei. Oricum trebuia să facem acest lucru, pentru că, de regulă, la noi se dă drumul la căldură pe 15 octombrie, iar conform contractului, noua centrală trebuie dată în folosinţă pe 9 noiembrie. Este clar că o perioadă se dă căldură de la Termica, pe CAF-uri, iar dacă cumva se mai întârzie cu probele tehnologice la noua centrală, trebuie să avem cum furniza căldură şi în perioada respectivă”, a declarat Ion Lungu.
În acelaşi timp, edilul sucevean a dat asigurări că lucrările de realizare a noii centrale merg foarte bine.
„Am fost deja de mai multe ori pe şantier, se lucrează bine. S-au făcut deja racordurile la instalaţiile de gaz metan pentru noua centrală, depozitul este plin de lemn, lucrurile sunt avansate, dar trebuie să ne luăm şi o rezervă, pentru că se poate întâmpla orice în perioada de probă. Este clar că trebuie să avem şi o altă opţiune”, a adăugat edilul sucevean.
Noua centrală de termoficare, realizată de Adrem Invest, va prelua din această iarnă activitatea prestată până acum de Termica, devenind furnizorul de apă caldă şi căldură al celor peste 22.000 de abonaţi ai sistemului centralizat de termoficare din municipiul Suceava.
Cel puţin în prima lună de iarnă, căldura sucevenilor va fi asigurată de Termica Suceava, urmând ca, din momentul în care noua centrală termică, pe biomasă, va fi funcţională, furni