Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonard Doroftei a absolvit studiile de masterat la Universitatea de Vest din Timişoara

Publicat in Gandul, joi 19 septembrie 2013 · ·

Fostul campion mondial la box, acum preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, înainte de a susţine disertaţia, la finalul studiilor masterale de la Universitatea de Vest (UVT) din Timişoara, că iubeşte acest oraş pentru că primul meci de box internaţional l-a susţinut în municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am ales să fac aceste studii la Timişoara pentru că Timişoara mi-a deschis drumul în box, aici am avut primul meci internaţional în 1986 şi am păşit cu dreptul în lumea boxului. Îmi place acest oraş, aveţi oameni minunaţi şi cred că ar trebui să fiţi mândri. Eu vă spun din suflet: iubesc Timişoara. Se vede că respect şi culorile, mi-am pus cămaşă violet", a declarat Doroftei.

Preşedintele Federaţiei Române de Box şi-a ales ca temă a lucrării "Pregătirea copiilor cu vârste între 14 şi 16 ani", însă membrii comisiei de examinare au fost foarte curioşi să afle mai multe din secretele care stau în spatele unui fost campion mondial la box profesionist.

Alături de Doroftei şi-a dat masteratul şi fostul campion la box Adrian Diaconu.

"Ne-am aşteptat să fie mult mai greu, dar nu a trebuit să citim prea mult din ce am pregătit, am povestit din viaţa noastră de sportivi şi asta cred că a impresionat, pentru că am spus exact ce trebuie făcut ca să ajungi campion mondial, medaliat olimpic şi, de ce nu, campion mondial profesionist. Toate astea sunt dobândite prin muncă, prin efort şi foarte important, dacă nu ştii să-ţi dozezi efortul, nu o să ajungi niciodată acolo unde trebuie. Noi am reuşit, dar să nu credeţi că am reuşit singuri, trebuie să le mulţumim mereu celor care ne-au ajutat şi ne-au dat puterea de a face asta, de a fi sportivi şi de a fi oameni. Asta trebuie să înţeleagă şi cei care vin din urmă, că se poate, iar noi încercăm să-i ajutam", a spus Doroftei.

Fostul campion a menţionat că şi-a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 53 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 59 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 54 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°