Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu şpaga pe val, la Universitatea Maritimă Constanţa

Publicat in Observator de Constanta, vineri 20 septembrie 2013 ·

Acuzaţii de corupţie!

Trei profesori şi doi studenţi au fost duşi, ieri, la audieri la Parchet, fiind suspectaţi că ar fi fraudat mai multe examene

Procurorii au descins şi la locuinţele unor dascăli ai U.M.C., care ar fi primit mită pentru a le acorda unor studenţi note de trecere la examene

În tot acest timp, studenţii s-au perindat prin faţa universităţii, în speranţa că vor putea intra să-şi rezolve anumite probleme la secretariat

Activitatea în cadrul Universităţii Maritime Constanţa a fost sistată ieri dimineaţă, după ce la instituţia de învăţământ superior au descins procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi jandarmi ai I.J.J. Constanţa. În paralel cu descinderea de la U.M.C., oamenii legii au mai efectuat şi câteva percheziţii domiciliare la locuinţele unor cadre didactice ale instituţiei de învăţământ, care erau suspectate de fraudă. Având în vedere faptul că ieri era una din zilele în care studenţii puteau depune la secretariat cererile pentru a trece fie în anul complementar, cât şi în ceilalţi ani de studii, nu a durat mult şi în faţa clădirii s-au adunat câteva zeci de studenţi nemulţumiţi că au bătut drumul degeaba până la universitate şi nu îşi pot rezolva problemele. Fără să realizeze ceea ce se petrecea în incinta U.M.C., ei mergeau hotărâţi până la uşa de intrare, iar când dădeau să intre, erau întâmpinaţi de jandarmi cu cagule pe faţă, care-i înştiinţau de cele ce se petreceau înăuntru. Luaţi prin surprindere de veştile aflate de la mascaţi, unii studenţi nu s-au sfiit să întrebe retoric de ce a durat atâta timp până să fie luate măsuri. „Aţi venit cam târziu aici. Acţiunea aceasta trebuia să aibă loc acum zece ani, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Probabil, cineva a dat în vileag tot ceea ce se petrecea aici de ani buni!“, a decl

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 35 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 46 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°