Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florăresele din judeţ, amendate de Protecţia Consumatorilor

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 19 septembrie 2013 ·

Amenzi pentru florărese în plus, comisarii oferă sfaturi de îngrijire a plantelor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o campanie de verificare a comercianţilor de flori, plantelor de apartament şi de grădină. Doar trei din cei 14 operatori economici verificaţi au fost găsiţi în regulă, restul avand abateri mai mici sau mai mari. Astfel, au fost verificate produse în valoare de 21.675 lei, în jur de o treime avand diverse abateri de la prevederile privind protecţia consumatorilor. În urma controalelor s-au dispus măsuri de oprire temporară de la vanzare a florilor şi plantelor de apartament cu abateri de etichetare, în valoare totală de 2.880 lei şi s-au aplicat şase avertismente şi şapte amenzi contravenţionale, în valoare de 6.200 lei. Lipsa informaţiilor cu privire la recomandări de îngrijire şi păstrare a florilor la buchet, recomandări de plantare şi întreţinere sunt abaterile cel mai des întalnite la florari. De asemenea, neafişarea într-un mod echivoc a preţurilor practicate la florării a fost o altă neregulă găsită de comisari. “Vânzătorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia consumatorilor toate informaţiile necesare. De exemplu, este important să se ştie că formarea bacteriilor poate fi prevenită prin îndepărtarea frunzelor care sunt sub nivelul apei sau că tijele florilor trebuie tăiate cu un cuţit ascuţit, nu cu foarfeca sau prin rupere, şi numai sub apă. Astfel, florile vor supravieţui mai mult timp. La fel de importante sunt informaţiile privind plantele la ghiveci, unde este foarte important tipul de pământ, dacă este necesară replantarea şi altele”, spun comisarii de la Protecţia Consumatorilor. (Sorin TUDOSE)

Amenzi pentru florărese în plus, comisarii oferă sfaturi de îngrijire a plantelor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o campanie de verificare a comercianţilor de flori, plantelor de ap

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°