Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii de şcoli, sancţionaţi dacă înscriu la cursuri copii nevaccinaţi

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 20 septembrie 2013 ·

Directorii unităţilor de învăţământ care acceptă în colectivităţi copii nevaccinaţi riscă să fie sancţionaţi. Potrivit specialiştilor, din ce în ce mai mulţi părinţi, din diferite considerente, refuză imunizarea copiilor. Din aceste considerente, copiii riscă să nu fie primiţi în colectivităţi, mai ales că acest lucru este specificat şi în lege. În articolul 2 din Ordinul Ministerului Sănătăţii numărul 1955/1995 se precizează că „în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii şi tinerii care prezintă documente medicale, care atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”.

În ciuda prevederilor legale, copiii care nu au efectuate imunizările sunt acceptaţi în colectivităţi, părinţii invocând diferite motive. De exemplu, în Bucureşti, părinţii spun că micuţii nu au fost imunizaţi deoarece ar fi alergici la anumite substanţe pe care le conţin vaccinurile.

Medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea spun că vor fi efectuate controale, iar acolo unde vor fi găsiţi elevi care nu au toate vaccinările efectuate, directorii vor fi sancţionaţi. „Copiii care nu sunt vaccinaţi reprezintă un pericol pentru întreaga colectivitate. Medicii fac controale în şcoli pentru a se vedea dacă în momentul înscrierii, părinţii au adus toate documentele necesare, inclusiv carnetul de vaccinări. Acolo unde se descoperă nereguli, directorii unităţilor de învăţământ sunt cei care riscă sancţiuni”, a precizat medicul epidemiolog Marina Maiorov, directorul adjunct al DSP Vrancea.

Directorii unităţilor de învăţământ care acceptă în colectivităţi copii nevaccinaţi riscă să fie sancţionaţi. Potrivit specialiştilor, din ce în ce mai mulţi părinţi, din diferite considerente, refuză imunizarea copiilor. Din aceste considerente, copiii ris

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 50 minute
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum o ora
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 26 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 24 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Robert Cazanciuc: Nu uitaţi de Legea Anastasia! Petreceţi din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar fiţi responsabili şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise

News.ro acum 2 ore
Senatorul Robert Cazanciuc transmite, joi, conducătorilor auto, să nu uite de Legea Anastasia, să petreacă din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar să fie responsabili şi nu se urce la volan dacă au consumat alcool

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

UPDATE - Argeş: Un şofer beat şi posibil drogat a intrat cu maşina într-un grup de şase pietoni, după care a plecat de la locul accidentului / Accidentul, cu intenţie, tânărul va fi cercetat pentru tentativă de omor

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pie

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°