Senatorul sălăjean Vegh Alexandru face parte din Comisia specială constituită pentru a întocmi şi a prezenta plenului Parlamentului un raport asupra proiectului de lege ce reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană. Înfiinţarea şi componenţa acestei Comisii speciale a fost aprobată marţi de Parlament. Din comisie fac parte 21 de parlamentari.
Contactat telefonic, senatorul ne-a declarat că la prima şedinţă a comisiei, ce a avut loc miercuri, 18 septembrie, a fost stabilit programul săptămânii viitoare, ce va începe luni cu o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Culturii. Membrii comisiei vor avea apoi întâlniri cu toate părţile implicate şi interesate în controversatul proiect, inclusiv cu Ministerul Mediului, ONG-uri şi autorităţi.
Miercuri, 25 septembrie, membrii comisiei se vor deplasa la Roşia Montană, unde se vor întâlni cu reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation, compania canadiană ce ar urma să exploateze aurul de acolo, dar şi cu autorităţile locale.
Potrivit senatorului sălăjean, până în 31 octombrie, comisia trebuie să îşi facă o imagine clară asupra proiectului în sine, pentru că acesta este termenul până la care trebuie să prezinte plenului Parlamentului un raport asupra legii.
Preşedintele comisiei parlamentare speciale este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte, pe lângă senatorul sălăjean, şi Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochiţoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Oana Manolescu (minorităţi naţionale) şi Ioan Moldovan (PC).
Senatorul sălăjean Vegh Alexandru face parte din Comisia specială constituită pentru a întocmi şi a prezenta plenului Parlamentului un raport asupra proiectului de lege c