Dat în urmărire internaţională pentru trafic de persoane şi considerat instigatorul principal în cazul incendierilor de maşini de anul trecut, liderul grupării „Anaconda”, Ioan Cristian Oloeriu, încearcă de jumătate de an să scape de o condamnare pentru infracţiuni rutiere.
Pedeapsa a primit-o în urmă cu mai bine de 10 ani, când instanţa l-a condamnat la doi ani şi două luni închisoare cu executare, dar, pentru că tânărul nu a fost de găsit la domiciliu, mandatul de executare a pedepsei nu a fost pus niciodată în aplicare. Ulterior, în septembrie 2007, botoşăneanul a fost dat în urmărire internaţională. În octombrie 2010, el a fost localizat în Alcamo (Italia) şi plasat sub arest la domiciliu, în virtutea mandatului european de arestare. Surprinzător însă, de atunci autorităţile i-au pierdut din nou urma, Ioan Cristian Oloeriu nefiind extrădat în România.
Anul acesta, pe 7 martie, la Judecătoria Botoşani a fost înregistrată o cerere prin care Oloeriu depunea o contestaţie la executare invocând prescrierea pedepsei de doi ani şi două luni pentru infracţiunile de la regimul rutier. De atunci, procesul a avut patru termene de judecată, ultimul chiar marţea aceasta, instanţa stabilind un nou termen pentru 28 octombrie.
Ioan Cristian Oloeriu, acum în vârstă de 33 de ani, a intrat în atenţia anchetatorilor încă din 2005. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Dat în urmărire internaţională pentru trafic de persoane şi considerat instigatorul principal în cazul incendierilor de maşini de anul trecut, liderul grupării „Anaconda”, Ioan Cristian Oloeriu, încearcă de jumătate de an să scape de o condamnare pentru infracţiuni rutiere.
Pedeapsa a primit-o în urmă cu mai bine de 10 ani, când instanţa l-a condamnat la doi ani şi două luni închisoare cu executare, dar, pentru că tânărul nu a fost de găsit la d