Palidă consolare pentru fanii olteni şi bănăţeni: Mircea Sandu se află pe punctul de a-şi exclude din fotbal echipa de suflet
Incidentul, ca să folosim un termen cifrat, dintre Varga şi Şiman trece drept un episod de rutină din fotbalul nostru mic şi agitat. În Liga a II-a, reprizele de pumni reprezintă un fel de figură heraldică pe blazon. De data asta, bătaia s-a petrecut lîngă sediul FRF. La o zi după incident, FRF n-a avut nici o reacţie publică legată de el. Mircea Sandu, pînă de curînd atît de dornic să se implice în viaţa cetăţii, să aducă mîngîiere, n-a comentat încăierarea de peste gard.
Cînd un fotbalist şi un manager de club se bat, Federaţia trebuie să aibă măcar o părere despre asta. Nu ia măsuri, fie, dar se poziţionează într-un fel sau altul. Spune: “Bravo, ţineţi-o tot aşa!” sau “E regretabil, nu tolerăm etc, etc”. Nici un impuls civilizator sau moralizator n-a venit dinspre Casa Fotbalului. Pe vremuri, FRF întemeia comisii de etică şi morală. Acum, se preocupă doar de faptele cu adevărat grave, care preocupă o ţară întreagă.
La o încăierare din Liga a II-a, nu vibrează nici spiritul umanitar, nici spiritul justiţiar al federalilor. Sportul Studenţesc se părăgineşte şi se destramă pe zi ce trece. Riscă să aibă soarta Craiovei, să fie exclusă din competiţii. Să dispară o vreme de pe suprafaţa de joc a fotbalului românesc. Grupele de copii au fost desfiinţate de luni. Şiman şi-a înscris echipa a doua în Liga a IV-a, pregătind, se pare, o fuziune cu prima echipă, după verdictul CEx.
Mircea Sandu a evoluat 15 ani ca atacant la Sportul Studenţesc. Acum e preşedinte de federaţie. E ca şi cum Universitatea l-ar avea pe Balaci la FRF. Adică un om la vîrf, cu putere de decizie, care vede şi altceva în club decît pura evidenţă birocratică. “Sportul ocupă un loc privilegiat în inima mea”, spunea Mircea Sandu în primăvară, cînd “studenţii
