Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinul Real din Braşov se va transforma în Auchan abia luna viitoare

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 septembrie 2013 ·

Deocamdată nu se ştie dacă va fi sau nu închis pentru o anumită perioadă, dar se anunţă reduceri mari de preţuri la lichidările de stoc

Francezii de la Auchan au împărţit reţeaua Real, a cărei achiziţie a finalizat-o luna aceasta, în trei regiuni şi a decis ca în fiecare lună să remodeleze câte un magazin din fiecare zonă geografică, odată cu această operaţiune urmând să se facă şi rebrenduirea în Auchan. Au fost stabilite, astfel, primele şapte magazine care vor fi rebrenduite.

Primul magazin care va fi rebranduit este situat în Bucureşti. În luna octombrie vor fi remodelate magazinele din Braşov, Oradea şi Bucureşti Vitan, iar în noiembrie urmează unităţile din Constanţa, Sibiu şi Satu-Mare. Pentru fiecare magazin este luată în calcul o perioadă de 2-3 săptămâni pentru realizarea transformărilor. În luna decembrie, procesul de rebrenduire va fi întrerupt, urmând a fi reluat din 2014 cu ultimele 13 magazine.

Procesul de rebrenduire al unui magazin necesită o investiţie evaluată la aproximativ două milioane de euro. „Vom avea o campanie în care vom anunţa clienţii de reducerile şi lichidările de stocuri din magazinul Real Pallady din Bucureşti, proiect pe care îl considerăm un prototip care ne va permite să învăţăm cum este mai bine să continuăm procesul de transformare. Temporar acest magazin va fi închis, deoarece ne propunem să îl modificăm foarte rapid, dar nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple şi cu restul magazinelor“, a declarat Patrick Espasa, directorul general al Auchan România.

Procesul de convergenţă constă atât în modificările materiale, de sigle şi layout al magazinelor, de schimbare a gamelor de produse, proces ce implică soldarea stocurilor cu vechime mai mare, a celor sezoniere şi a celor cu rotaţie slabă, care nu vor fi reţinute în gamă, cât şi pentru formarea personalului şi modificarea sistemelor informatice. @

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 54 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 35 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 28 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°