Banca Naţională a României este obligată să cumpere aur în condiţii cât mai sigure şi la cel mai mic preţ potrivit cotaţiilor internaţionale şi va trebui să respecte aceste criterii dacă decide regândirea achiziţiilor pentru tezaurizare, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.
"Consiliul de Administraţie al BNR, în momentul în care va stabili o regândire a politicii de achiziţii de aur, se va orienta către cea mai bună opţiune de cumpărare. Şi din punct de vedere moral, şi legal, dacă se va aunge la noi achiziţii, BNR are datoria să cumpere aurul cel mai sigur şi cel mai ieftin. Există o legislaţie, există o piaţă, cu cotaţii internaţionale", a afirmat Olteanu, solicitat să comenteze declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu.
BNR nu a mai cumpărat aur de la începutul anului 2001. Rezerva de aur a României este de 103,7 tone, valorând aproximativ 3,5 miliarde de euro la cotaţia actuală a aurului.
Băsescu a afirmat luni că tot aurul care ar fi extras la Roşia Montană ar putea rămâne în România, cumpărat de BNR, care ar putea beneficia de drept de preempţiune. Şeful statului a adăugat că BNR şi-ar putea mări astfel rezerva de aur, emiţând în schimb monedă.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a explicat că în sistemul monetar actual emisiunea de monedă a unei ţări trebuie să aibă acoperire în mărfuri, inclusiv leul, iar achiziţia de aur pentru tezaurizare nu ar fi chiar o acoperire în marfă.
El a arătat că de-a lungul timpului au mai existat discuţii privind modificări în structura rezervelor valutare, dând ca exemplu migraţia semnificativă de la dolar spre euro.
Pe de altă parte, Oltanu a afirmat că nu şi-a schimbat opinia pe care a exprimat-o public atunci când activa în politică faţă de proiectul Roşia Montana, însă în calitatea de oficial BNR nu a dorit să o reitereze public.
Fostul lider PNL a