Şeful CAS Braşov recunoaşte: Sute de decizii de impunere au fost greşite. Nu din vina funcţionarilor însă, ci a sistemului...
Cozile de la Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov au început să dispară şi, după cum spune directorul instituţiei, Călin Răuţia, „situaţia privind deciziile de impunere acum s-a calmat”. Potrivit acestuia, problemele apărute în ultima vreme, şi relatate şi de mass-media, au ţinut şi de faptul că „noi nu am avut acces la baza de date a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov. Aceste probleme au dispărut după ce, destul de târziu, este drept, am reuşit să avem acces la această bază de date”. Oricum, Răuţia recunoaşte că mulţi cetăţeni au fost obligaţi să stea la ghişee cam degeaba pentru a demonstra, de exemplu, cu acte doveditoare, că ei nu mai lucrează în România ci în diverse ţări ale Uniunii Europene, iar acolo aceştia şi-au plătit contribuţiile, nemaifiind obligaţi să facă acelaşi lucru în ţară. O altă situaţie care a creat confuzie ţine şi de fostele cadre ale Armatei sau Poliţiei, tot din lipsa unei corelări între instituţii. De aceea, pentru că s-au dovedit neîntemeiate, câteva sute de decizii de impunere au fost anulate. Au fost la fel anulate şi anumite popriri pe chirii, dividende sau depozite bancare. ,,Numărul celor care acum vin zilnic la CASJ Braşov a scăzut de la peste 100 de persoane la 25, maxim 30 de persoane. Asta pentru că am dublat aproape numărul angajaţilor de la ghişee, dar mai ales pentru că am reuşit să ne punem în concordanţă cu cei de la ITM baza de date ”.
De ce sun informaţiile de la ITM atât de importante? Pentru că, potrivit legii, cei care au contract de muncă nu datorează CAS pe venituri din chirii (prevedere ce va fi schimbată în curând), pe venituri din dividende sau dobânzi bancare. În caz contrar, pentru persoanele nesalariate care au şi 1 leu, spre exemplu, ve