Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pică privatizarea CFR Marfă? Gruia Stoica zice că vrea şi poate să ia compania, dar nu cere avizul Concurenţei

Publicat in Ora de Timis, joi 19 septembrie 2013 ·

Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, nu-şi poate exercita dreptul de proprietate asupra CFR Marfă fără un aviz pozitiv de la Concurenţă. Or, o investigaţie asupra pieţei de transport poate dura până la cinci luni, în timp ce el mai are doar o lună jumate să aducă cei 200 de milioane de euro. Fără aviz, pe care însă nu l-a cerut încă, Stoica spune că nu dă banii!

Grupul Grampet nu a notificat nici până în prezent Consiliul Concurenţei referitor la preluarea CFR Marfă, procedura fiind „mai complicată decât era prevăzut”, spune Gruia Stoica, patronul Grampet, pentru ECONOMICA.NET. El afirmă că nu va plăti toţi cei 202 milioane de euro până când Concurenţa nu avizează pozitiv tranzacţia, care, în acest moment, este suspectă că ar putea aduce atingeri concurenţei în piaţă.

„Doar n-o să fiu prost să dau banii până nu am aviz de la Concurenţă. Ce să fac, să ţin zeci de milioane de euro blocaţi pentru cinci luni, bani care ar produce o dobândă de milioane de euro?”, se întreabă Stoica. Omul de afaceri vorbeşte de cele cinci luni în care banii săi ar fi blocaţi, pentru că acesta este termenul maxim avansat de preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a se da un aviz pe o concentrare economică.

Însă, condiţiile puse de stat pentru transferul de proprietate prevăd un termen de două luni de la data semnării contractului, adcia banii ar trebui daţi până la sfârşitul lui octombrie, în caz contrar privatizarea CFR Marfă urmând să fie reluată.

În aceste condiţii, pentru ca CFR Marfă să ajungă în proprietatea lui Gruia Stoica, rămân două variante: fie CC lucrează foarte repede şi face analiza concentrării economice în 30-45 de zile, aproape imposibil, după Chiriţoiu, fie Guvernul dă o lege pentru ca termenul de plată să fie extins.

Mai mult pe Economica.net

Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, nu-şi po

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°