Fostul director adjunct al Administrației Financiare acuzat de tâlhărie a scăpat ușor la procesul pe fond de la Judecătoria Reșița. În urmă cu puțin timp, Gheorghe Popescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, după ce în vară, a fost arestat pentru că a agresat în trafic o persoană, de la care a luat 5.000 de lei. În același dosar, au fost judecați și trei angajați ai pensiunii sale, care au primit aceeași sentință.
Cei patru au fost judecați pentru tâlhărie în formă agravantă, după ce, în 30 iunie, au urmărit un reprezentant al unei firme din București, care ar fi trebuit să monteze aparate de aer condiționat la pensiunea din Văliug a lui Popescu. Deși acesta le-a dat un avans de 1.000 de lei, cei de la firmă nu s-au grăbit să onoreze contractul. Astfel că directorul adjunct al Fiscului din Reșița a decis să-și facă dreptate singur. Împreună cu trei angajați ai pensiunii sale, l-au oprit pe reprezentantul firmei de aer condiționat la ieșirea din Reșița spre Caransebeș, blocându-l în trafic cu două mașini. Sub amenințarea unei săbii, așa cum le-a povestit ulterior victima polițiștilor, aceștia i-au luat 5.000 de lei, dar i-au dat “rest” 200 de lei și i-au înapoiat mobilul. Acesta a sunat la 112 și polițiștii au reținut și apoi arestat făptașii.
“Instanța a dat o sentință fantastică din punctul nostru de vedere, al apărării. Astfel, pentru o încadrare între șapte și 20 de ani, Judecătoria Reșița a ținut seama de argumentele apărării și de circumstanțele atenuante și a dispus, în cazul celor patru, o sentință de patru ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. De asemenea, a dispus ca cei patru să fie puși imediat în libertate, iar Popescu se poate chiar întoarce la locul de muncă. Consider această sentință legală și temeinică”, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, Cosmin Bolosin, avocatul acuzaților. Sentința nu este definitiv