Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„AeroNautic Show“: spectacol la înălţime pe Lacul Morii din Capitală

Publicat in Adevarul, joi 19 septembrie 2013 ·

Bucureştenii vor avea ocazia, sâmbătă, 21 septembrie, să asiste la cea de-a IV-a ediţie a festivalului anual dedicat sporturilor aeriene şi nautice, „AeroNautic Show“, desfăşurat la Lacul Morii. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6 şi de Centrul Cultural European Sector 6, în colaborare cu Asociaţia Aeronautică Română şi Agenţia de Paraşutism.

Show-ul aeronautic, care combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice deasupra unuia dintre cele mai mari lacuri din Capitală, va avea loc pe 21 septembrie, începând cu ora 11.00. Pe parcursul programului, ce va dura nouă ore, locuitorii sectorului 6 vor putea urmări zboruri de prezentare a unor aparate de zbor, acrobaţii solo avion, salturi cu paraşuta pe apă, zboruri în formaţie cu avioane sau simulare a unei intervenţii cu elicopter SMURD. Programul include şi jocuri marinăreşti, exerciţii de drill-team, spectacol de fanfară şi exerciţii demonstrative de arte marţiale.

De asemenea, începând cu orele 9.00 va fi deschisă, în Parcul Crângaşi, expoziţia „AeroNautic Expo“, unde vizitatorii vor putea vedea machete şi exponate ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Yacht Club-ului Mircea şi Clubului Aviatorilor.

Tot în cadrul „AeroNautic Show“, Primăria Sectorului 6 şi Centrul Cultural European Sector 6 vor oferi bucureştenilor, începând cu ora 15.40, un spectacol susţinut de Muzica Reprezentativă a Armatei, iar de la orele 16.10 va urca pe scenă Ansamblul Doina al Armatei.

Programul evenimentului poate fi consultat pe site-ul evenimentului.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Iaşiul s-a mutat pe lacul Dorobanţ. Peste 10.000 de oameni au părăsit oraşul pentru a asista la primul show aeronautic organizat vreodată în Capitala Moldovei

VIDEO Mii de buzoieni au asistat sâmbătă la un spectacol aviat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum o ora
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 2 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 51 minute
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum o ora
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 6 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°