Gadgeturile câştigă tot mai mult teren în preferinţele copiilor şi tinerilor, însă consecinţele sunt grave, de cele mai multe ori. Un studiu realizat recent arată că 54,1% dintre adolescenţii şi tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani deţin între trei şi cinci gadgeturi, adică tablete, smartphone-uri, console de jocuri, pe care le folosesc mai ales pentru jocuri. Problema este că vârsta utilizatorilor constanţi ale acestor dispozitive este tot mai mică, tabletele şi telefoanele mobile ajungând şi în mâna copiilor cu vârste între 3-5 ani, ca o metodă de liniştire şi de ocupare a timpului. Potrivit psihologilor, părinţii, care la rândul lor sunt fani ai acestor gadgeturi, nu acordă suficientă atenţie activităţilor copiilor lor şi ajung în scurt timp să constate că cei mici nu sunt capabili să dezvolte o frază sau să enunţe o idee, în schimb acumulează punctaje mai mari decât adulţii la diverse jocuri. La adolescenţi apare însă şi presiunea publică, astfel că, indiferent de starea materială a părinţilor, sunt cumva nevoiţi să ţină pasul cu colegii şi să deţină telefoane inteligente, tablete sau laptopuri pe măsura celorlalţi. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani. Gadgeturile câştigă tot mai mult teren în preferinţele copiilor şi tinerilor, însă consecinţele sunt grave, de cele mai multe ori. Un studiu realizat recent arată că 54,1% dintre adolescenţii şi tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani deţin între trei şi cinci gadgeturi, adică tablete, smartphone-uri, console de jocuri, pe care le folosesc mai ales pentru jocuri. Problema este că vârsta utilizatorilor constanţi ale acestor dispozitive este tot mai mică, tabletele şi telefoanele mobile ajungând şi în mâna copiilor cu vârste între 3-5 ani, ca o metodă de liniştire şi de ocupare a timpului. Potrivit psihologilor, părinţii, care la rândul lor sunt fani