Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul a evoluat într-o piaţă liniştită

Publicat in Bursa, vineri 20 septembrie 2013 ·

BNR a anunţat, ieri, un curs de schimb de 4,4509 lei/euro, moneda europeană depreciindu-se cu 2,42 bani faţă de şedinţa precedentă.

Euro a început şedinţa de tranzacţionare de ieri la nivelul de 4,4268 lei, coborând sub 4,40 lei. Moneda europeană a fost influenţată de o apreciere până la 4,4907 lei, înregistrând, ulterior, aprecieri şi deprecieri, care au dus-o până la 4,4521 lei, în jurul orei 15:00. Spre finalul şedinţei de tranzacţionare, cursul a fost caracterizat de fluctuaţii reduse, până la un nivel de 4,4450 lei/euro.

Moneda naţională a evoluat într-o piaţă liniştită, evoluţia fiind în linie cu cea a monedelor din regiune, în urma anunţului băncii centrale americane (Federal Reserve - Fed) că va continua achiziţiile de obligaţiuni în acelaşi ritm, au precizat dealerii. Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, cele cu scadenţa la trei şi cinci ani au fost cele mai tranzacţionate, un interes redus prezentând şi cele cu scadenţa la zece ani, ne-au mai spus sursele.

Dolarul s-a depreciat, la rândul său, cu 6,66 bani faţă de leu, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare anterioară, Banca Centrală afişând un curs de referinţă de 3,2838 lei/dolar. Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6091 lei/franc, faţă de 3,6198 lei/franc, în şedinţa precedentă. Preţul aurului a urcat, ieri, la 143,94 lei/gram, de la 140,01 lei/gram, nivel stabilit în şedinţa anterioară.

Larisa Manolescu BNR a anunţat, ieri, un curs de schimb de 4,4509 lei/euro, moneda europeană depreciindu-se cu 2,42 bani faţă de şedinţa precedentă.

Euro a început şedinţa de tranzacţionare de ieri la nivelul de 4,4268 lei, coborând sub 4,40 lei. Moneda europeană a fost influenţată de o apreciere până la 4,4907 lei, înregistrând, ulterior, aprecieri şi deprecieri, care au dus-o până la 4,4521 lei, în jurul orei 15:00. Spre finalul şedinţei de tranz

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. Scorul este 0-0, după mai mult de o oră de joc

News.ro acum 28 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum o ora
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 11 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°