Andreea Ciobîcă (26 de ani) este o tânără din Cluj care a venit la EBienale cu proiectul său, „Orizontal“, pentru a documenta mişcarea sau, mai bine zis, urmele mişcării pe care paşii noştri le lasă prin oraş.

Artista a pregătit un pat de nisip alb, de marmură, în Pasajul Comedia de lângă Teatrul Odeon şi a lăsat oamenii să se indigneze sau să „danseze“ prin pulberea albă. Dincolo de a fi o instalaţie de artă, „Orizontal“ este scena pe care Andreea le-a amenajat-o trecătorilor, dându-le mână liberă să-şi deseneze propriile coregrafii.

Corina Zorzor: Care este semnificaţia instalaţiei tale?

Andreea Ciobîcă: Ideea de la care am plecat e legătura dintre mişcarea de orice fel şi spaţiu. Oraşul este un spaţiu care nu-ţi aparţine, însă în momentul în care treci printr-un loc laşi o urmă care face din acel loc o proprietate a ta, măcar pentru un moment. Am vrut să marchez cumva mişcarea oamenilor care trec pe-acolo (n.r. – prin pasajul Comedia, de lângă Teatrul Odeon), urmele paşilor celor care populează acea zonă şi care nu au nicio legătură unii cu ceilalţi. Am făcut un pat de nisip alb, din marmură, în pasaj şi am montat două camere de supraveghere în unghiuri care să pună în valoare instalaţia. Am privit acel pasaj ca pe o scenă, unde am documentat un spectacol pe care nu eu l-am regizat. Am vrut să observ reacţiile lor faţă de această instalaţie, însă, şi mai mult, reacţiile mele faţă de ale lor. În fond, această iniţiativă este destul de subiectivă.

Cum au reacţionat trecătorii?

Au fost reacţii de cele mai multe ori neplăcute, adică era deranjant pentru ei, îi vedeam cum se opreau brusc şi se uitau în jos, după care călcau mai mult pe vârful degetelor prin patul de nisip alb. Oamenii şi-au creat bariere în jurul lor şi încearcă să ocolească ceea ce ar putea să îi pună în dificultat