Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promenada vs. Băneasa: ce plusuri şi minusuri au mallurile care se vor lupta din octombrie pentru banii celor mai bogaţi români

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 septembrie 2013 ·

Prin deschiderea, în mai puţin de o lună (pe 17 octombrie), a mallului Promenada, în nor­dul Capitalei va începe una dintre cele mai im­portante lupte pentru clienţi din comerţul autoh­ton: austriecii de la Raiffeisen Evolution vor să muşte o felie cât mai mare din cumpă­ră­torii proiectului Bă­neasa, centrul co­mer­cial cu cele mai mari vânzări din Bucureşti şi din ţară, potrivit celor mai recente date.

Cele două proiecte se află la o distanţă de patru kilometri unul de altul, dar o bună parte din bazinul de potenţiali clienţi este comun, iar experienţa ulti­milor ani a arătat că proximitatea a două centre comerciale poate produce scântei.

Situate în nordul Capitalei, unde se află cartiere ca Băneasa, Pipera, Flo­reasca, Dorobanţi sau Kiseleff, în care locuiesc cei mai mulţi oameni bogaţi din România, cele două proiecte îşi vor găsi cel mai probabil locul în piaţă şi vor avea suficienţi clienţi fiecare. În plus, tot aici se află şi cele mai multe clădiri de birouri din Bucureşti, iar în timpul săptămânii acest lucru va avea de asemenea o con­tribuţie importantă pentru restau­rantele şi magazinele din cele două malluri. Continuarea pe ZFCorporate

Prin deschiderea, în mai puţin de o lună (pe 17 octombrie), a mallului Promenada, în nor­dul Capitalei va începe una dintre cele mai im­portante lupte pentru clienţi din comerţul autoh­ton: austriecii de la Raiffeisen Evolution vor să muşte o felie cât mai mare din cumpă­ră­torii proiectului Bă­neasa, centrul co­mer­cial cu cele mai mari vânzări din Bucureşti şi din ţară, potrivit celor mai recente date.

Cele două proiecte se află la o distanţă de patru kilometri unul de altul, dar o bună parte din bazinul de potenţiali clienţi este comun, iar experienţa ulti­milor ani a arătat că proximitatea a două centre comerciale poate produce scântei.

Situate în nordul Capitalei, unde se află c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 57 minute
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 57 minute
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 10 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 7 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 3 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 3 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 5 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°