„Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă“ – aşa descria cîndva Octavian Goga destinul României, ţara aflată pe locul 4 în Europa în privinţa zăcămintelor naturale deţinute, şi pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte venitul pe cap de locuitor şi nivelul de viaţă. Recentele proteste împotriva proiectului aurifer de la Roşia Montană readuc în discuţie, printre multe alte chestiuni punctuale, o preocupare majoră, insuficient dezbătută: cum se face că nu putem scăpa de destinul nostru de „săracă ţară bogată“? Ce fel de model de dezvoltare ne dorim?
Proiectul de exploatare de la Roşia Montană are capacitatea extraordinară de a concentra, paradigmatic, toate marile problematici şi contradicţii cu care ne confruntăm ca ţară. De asta s-a şi reuşit o mobilizare cu adevărat excepţională în jurul acestui proiect. Pentru că Roşia Montană este emblematică. Pentru că Roşia Montană e mai mult decît Roşia Montană. În primul rînd, se pune chestiunea investiţiilor străine. Ne place sau nu, România e o economie dependentă, care are nevoie să atragă capital străin pentru a porni motoarele dezvoltării. Însă abia după această constatare încep întrebările cu adevărat grele: o politică prietenoasă cu investitorii străini înseamnă acceptarea haotică, de-a valma şi cu orice preţ, a oricărei investiţii străine?
Porţi deschise orbeşte
DE ACELASI AUTOR Războiul dintre dolar şi spadă Statul social în România: cît de mult ne ajută Constituţia? Despre caritate și incluziune socială Guvernele trebuie să redea încrederea, nu să sperie oamenii Se discută mult prea rar în spaţiul public autohton despre politicile pe care le-au avut vizavi de investitorii străini ţările dezvoltate. Totuşi, cel mai adesea, aceste state nu au fost foarte primitoare cu investitorii străini, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al Finlandei, care a relaxat regimul
