Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, joi, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor rămâne împreună întrucât "îi leagă ciolanul", iar "câinele nu pleacă de la abator", el spunând că cei doi vor trebui "să plătească" deopotrivă pentru "toate promisiunile neonorate din campanie".
Liderul democrat-liberal Vasile Blaga s-a declarat, convins, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că cei doi copreşedinţi ai USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor rămâne împreună, pe ambii legându-i "ciolanul", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Câinele nu pleacă de la abator. Ciolanul îi leagă, îi leagă funcţii cu nemiluita în deconcentrate, şi eu mă rog să-i ţină Dumnezeu împreună, pentru că împreună vor trebui să plătească pentru toate promisiunile neonorate din campanie", afirmă Vasile Blaga.
Preşedintele PDL afirmă că USL a promis în campania electorală un milion de locuri de muncă, dar nu a reuşit să le menţină nici pe cele pe care le-a moştenit de la fosta guvernare.
Blaga spune că România a devenit campioană europeană doar la inflaţie şi la scăderea puterii de cumpărare, nu la facilităţi create investitorilor sau crearea de oportunităţi care să genereze noi locuri de muncă.
"Vorbeau de un milion de locuri de muncă în patru ani, regula de trei simplă ar fi trebuit să creeze deja peste 250.000 de locuri de muncă, pentru că guvernează de un an şi jumătate, dar ei nu sunt în stare să păstreze nici locurile de muncă pe care le-au moştenit. Suntem vicecampioni europeni la inflaţie şi campioni europeni la scăderea puterii de cumpărare a românilor. Toate astea sunt realizări, în ghilimele, ale unui Guvern care nu înţelege că trebuie să ia măsuri de impuls în economie şi în principal de scădere a fiscalităţii pentru că, din păcate, presiunea fiscală pe angajatorul român e cea mai mare din Europa", a mai spus Vasile Blaga.
Preşedi