Recent, într-un orăşel de munte din Transilvania, într-o zi de vară, se fac pre­gătiri pentru o mare sărbătoare popu­lară. În unitatea ei de loc, timp şi ac­ţiu­ne, piesa pune situaţia actuală într-o ecua­ţie cu multiple dimensiuni. Orăşelul este o veche aşezare, cu tipica cetate din sec. XIII şi o populaţie multietnică. În anii democraţiei populare, colectivizarea a pauperizat agricultura cândva legen­da­ră, iar industrializarea forţată a creat mega-uzine (poluante), multe servicii şi o amplă strămutare a oamenilor între zo­ne­le ţării. Azi nu mai funcţionează nici agricultura, nici industria. Orăşelul, să­ră­cit şi diminuat cum se află, este che­mat la „vedere“ în faţa unui reprezentant UE – şi încearcă să se reinventeze prin tu­rism şi entertainment. Piesa este în curs de pregătire ca versiune radiofonică, ela­borată de Doina Papp.

Piesa se dedică memoriei lui Nicholas Di­măncescu (1985-2011), cel care a iubit, fără rest, Carpaţii bătrânilor lui.

Scena I

„Centrul“ orăşelului, o cafenea cu mese pe trotuar, faţă în faţă cu Mihai Vi­teazul, sculptat pe o placă de mar­mu­ră roşie (monument în piaţa cen­tra­lă). Din boxe mari, de aer liber, se aude So Lucky, cu mari fluctuaţii de in­ten­sitate, cu întreruperi, reluări şi zgo­mot alb.

Un şir de bancomate în peisaj.

ALINA şi MĂDĂLINA stau la o masă la cafenea, pe trotuar. Pe masă sticle de suc/apă, ceşti de cafea şi farfurii mai mult goale.

ALINA şi MĂDĂLINA (îngână şi cân­tă muzica înritm, marchează frân­tu­ri­le de text pe care le recunosc): „Ta, ta, ta, «So Lucky!» ta, ta, ta „your private side show“… ba-ba-bam „your moves in slow mo“ „So Lucky!“… „… clean. Not part of any scene“ … Ta-ta, „body made to sin“ „But I cannot win. So Lucky!“

Sunetul muzicii înregistrate se în­­tre­ru­pe brusc.

ALINA (cântă mai departe): „So Lucky!“

MĂDĂLINA: „So Lucky!“ Aaah