Protestele împotriva exploatării miniere a Roşiei Montane au căpătat o semnificaţie inedită. Potrivit unor oameni aflaţi, se pare, în miezul luptei, ar fi vorba despre mai mult decât despre un proiect neconstituţional, viciat şi, probabil, corupt al actualului guvern, ci despre ceva mult mai mare. Ar fi vorba despre despărţirea apelor istoriei, despre o lume veche, de la care, eu unul mă revendic ferm, care se pare însă că a eşuat, şi despre o minunată lume nouă, care ne stă în faţă, cu toate promisiunile ei. Dacă există vreun pericol legat de proteste, atunci este eexpoatarea lor pentru a o asemenea idee, care nu este nici originală, nici generoasă. Este doar toxică, chiar mai toxică decât cianurile.
În romanul lui Ilf şi Petrov,”Viţelul de aur”, Ostap Bender (un hipster) spune, undeva pe la început: „În ultimul an s-au ivit între mine şi Puterea sovietică divergenţe cât se poate de grave. Ea vrea să construiască socialismul, iar eu nu vreau. Pe mine mă plictiseşte să construiesc socialismul”. Ei, bine, eu nu vreau să salvez Roşia Montană. Pe mine mă plictiseşte să salvez Roşia Montană. Nu cred nici că pericolul pentru mediu este atât de grav încât să-mi dea insomnii şi nici că miza economică este atât de mare încât să pună în joc prosperitatea naţiunii. Mi se pare o miză mică şi, de aceea, repet, generatoare de plictis civic. Ceea nu înseamnă însă că mă declar împotriva protestelor să că îi dispreţuiesc pe protestari. Dimpotrivă, îi privesc cu moderată simpatie.
Nu-mi place, bunăoară, transformarea termenului „hipster” într-un cuvânt de ocară, un stigmat. Am citit o mulţime de comentatori care se întrebau, indignaţi sau doar uşor iritaţi, ce este un hipster? Ca să încerc o definiţie, pe baza unor surse din interior, ca să zic aşa, un hipster este un tânăr sau tânără care pretinde întotdeauna că a citit mai multe cărţi decât a citit în realitate şi că
