România este ţara mea. România este ţara în care, în ultimii 20 de ani (!), o instituţie oficială a statului a organizat un bal pentru torţionari. Un bal al celor care ne-au chinuit profesorii şi medicii, al celor care ne-au ucis matematicienii şi artiştii.
Nu e nici o metaforă aici: colonelul Ion Ficior, fostul comandant al lagărului de muncă silnică de la Periprava, a povestit că „foştii comandanţi de penitenciare comuniste se întâlneau la un fel de bal organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor“. Statul român are grijă de copiii lui. Ştiţi ce pensie primeşte colonelul Ficior?
Domnul colonel îşi îmbrăca anual costumul din stofă fină şi petrecea o seară agreabilă, sorbind licori scumpe, la balul torţionarilor. Căci statul avea şi are grijă de slujitorii săi fideli, chiar dacă mâinile acestora sunt murdărite cu sânge. Ce? Bătaia unui om, dacă e executată la ordin, nu tot muncă cinstită se cheamă?
Ştiţi ce pensie primeşte colonelul torţionar Ficior? 5100 de lei. Adică 1150 de euro. De trei ori mai mult decât un medic care salvează vieţi. De două ori mai mult decât un profesor care educă tinerii. De trei ori mai mult decât inginerul pe care l-a scuipat şi călcat în picioare. Ştiţi de când se întâmplă asta? De două decenii, de când în România a învins, cică, revoluţia din ’89.
Motivul pentru care statul român a organizat ani la rând un bal al torţionarilor este simplu. Statul comunist continuă să supravieţuiască în multe dintre birourile şi demnităţile actualului stat român european. Lupul şi-a schimbat doar părul, căci genele roşii şi cruzimea s-au transmis fidel. Afirmaţia e susţinută de fapte incontestabile: astăzi, astăzi! nu acum 23 de ani, statul român continuă să-şi plătească torţionarii cu o pensie la care medicii care protestează în stradă nici nu visează.
Ieri, premierul Victor Ponta a aprobat un proiect prin care