Indemnizaţiile de merit şi suplimentele de pensie se acordă doar membrilor asociaţiilor de breaslă reunite în ANUC
Cum s-a schimbat rolul USR după 1989? Ce reprezenta aceasta pentru scriitori în perioada comunistă şi ce reprezintă acum, după părerea dvs.? Importanţa ei printre scriitori a crescut sau a scăzut în aceşti 23 de ani?
E vorba de un cu totul alt rol. Înainte de 1989, USR era o instituţie bugetară, condusă de PCR, după cum scria pe prima pagină a Statutului. Era o formă de înregimentare, dacă vreţi. Am publicat nu demult în România literară un document uimitor, care urmează să apară în volumul al treilea al Anexelor la Raportul Tismăneanu, editate de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu. E vorba de o stenogramă a unei şedinţe a Cancelariei, forul cel mai restrâns al conducerii PCR, care se referă la USR. Documentul este cel de al 12-lea (atenţie: al 12-lea!) adoptat de la alegerea lui Ceauşescu în fruntea PCR. Vă daţi seama ce importanţă acorda conducerea supremă a PCR instituţiei noastre, de vreme ce, înainte de orice altceva privind societatea, biserica, şcoala, armata, Securitatea era preocupată să-l schimbe pe preşedintele USR şi să stabilească noi reguli de funcţionare? Trebuie să recunosc prevederea de care a dat dovadă Ceauşescu: în deceniile care au urmat, USR i-a creat mai multe probleme decât destule alte instituţii ale statului comunist. Dezbaterile din Consiliu erau, probabil, cele mai libere din ţară. Alegerile s-au făcut, de la o dată încoace, prin vot secret şi cu mai mulţi candidaţi. În 1981, Biroul a putut fi impus de conducerea PCR numai după o amânare de câteva zile, necesare „prelucrării“ membrilor marcanţi ai Consiliului de către Constantin Dăscălescu, viitorul prim-ministru, pe atunci secretarul CC cu Propaganda şi Cultura, ca să nu se opună listei venite de sus. Şedinţa n-a
