Scris de S.P.D. - Opera Națională Română din Timișoara inaugurează stagiunea 2013/2014 cu una dintre cele mai grandioase producții ale sale din ultimul deceniu: spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod. Pentru rolul titular va reveni la Timișoara tenorul chinez Like Xing.
Evenimentul va avea loc duminică, 22 septembrie, de la ora 18:00, sub conducerea muzicală a dirijorului David Crescenzi (Italia).
Cu o voce caldă, atent stăpânită, şi un joc care a câştigat mult în expresivitate, tenorul chinez Like Xing, atinge, cu rolul titular din ”Faust” cel mai important prag al carierei sale de până acum. Dezinvolt, seducător, cu o forță copleșitoare în interpretarea lui Octavian Vlaicu, Mefisto manipulează destinele – piese pe o stranie tablă de şah – cu o plăcere ludică, iar natura sa malefică este spectaculos pusă în lumină de apariţiile înfricoşătoare ale creaturilor Iadului, mici şi răutăcioase spirite drăceşti sau suflete damnate care se târăsc într-o eternă robie la picioarele sale.
Partitura Margaretei va fi interpretată de Narcisa Brumar, un rol pe care soprana l-a construit cu grație și migală, urmărind evoluția dramatică a personajului, de la fecioara inocentă, sfielnică, la femeia ce se lasă pradă extazului pasional, apoi de la damnare la pocăinţă şi salvarea mistică. Galeria solistică a evenimentului este întregită de Dan Patacă (Valentin), Gabriella Varvari (Siebel), Ramona Zaharia (Martha) și Cristian Rudic (Wagner).
Viziunea lui Mario de Carlo (care semnează regia, decorurile şi costumele) îi dă lui Mefisto puteri de magician şi de aici spectacolul devine un glob al iluziilor, un joc de oglinzi răsturnate în căutarea sensului. Scena e populată de garguie şi fiinţe stranii, e invadată de culori, iar viziunile mefistofelice oferite lui Faust şi întregii lumii apar în proiecţii pe un ecran gigantic (îndrăzneaţă mixtură de butaforie clasic