● Tigran Hamasyan, Shadow Theater, Emarcy, 2013.
Tînărul pianist armean Tigran Hamasyan are în voce ceva din răguşeala de climă uscată a lui Avishai Cohen şi aplică folk-ului din Armenia un tratament similar celui aplicat de Cohen propriei moşteniri culturale. Albumul Shadow Theater, în particular, va cădea cu tronc fanilor evreului, care vor recunoaşte aceeaşi abordare accesibilă, fredonabilă, dansabilă, a unui jazz uşor simplificat, pentru a se mula peste melodii populare, imnuri religioase şi momente lirice aerisite. Am mai scris tangenţial despre Hamasyan, cu ocazia sprijinului acordat unui album Lars Danielsson. Voi mai scrie despre el cu ocazia sprijinului pe care l-a acordat recentului album al conaţionalului său – ceva mai celebru – Serj Tankian. Dar găsesc că merită şi un articol de sine stătător. Tactica lui Hamasyan de a sta cu un picior în jazzul eclectic, cu altul în pop-rock şi cu al treilea în folclorul de acasă i-a servit de minune în a ajunge pe mesele şi la urechile celor care contează. Comparaţiile cu Jarrett şi laudele aduse de mai-marii jazzului contemporan l-au propulsat deja în medii elitiste, care nu se deschid de regulă în faţa unui muzician mai tînăr de 30 de ani.
DE ACELASI AUTOR Darwinism Un artist eco-folk Cantemir retrocedat Colaj pentru petreceri Albumul de faţă e o demonstraţie de versatilitate căreia unii i-au găsit eticheta de punk jazz. Poate asta sugerează mai mult zgomot decît se aude aici, dar se doreşte a fi o trimitere la dimensiunea pop a artistului şi la ideea că poate fi folosit cu succes drept momeală pentru a atrage ascultători neavizaţi în zona jazz. Baladele sale, dublate de voci feminine şi cîntate în limbi ciudate (în general, armeană, dar uneori un simplu îngînat al melodiei pianului, fără a merge totuşi în zona scat) şi-ar putea găsi loc şi la un Eurovision (faza pe ţară, căci nu sînt destul de pop p
