Ministrul Educaţiei, Remis Pricopie, a declarat, joi, că doar 3% dintre elevi citesc textele de lectură obligatorie şi a precizat că la cursurile de limba şi literatura română ar putea participa şi scriitori, care să le "întindă o mână de ajutor" copiilor, pentru a înţelege operele literare.
"Există date care arată foarte clar că valoarea unei şcoli este, de fapt, într-o directă proporţionalitate cu valoarea comunităţii în care acea şcoală activează. (...) Din informaţiile pe care noi am putut să le culegem, am ajuns la o concluzie destul de tristă: nu avem mai mult de 3% dintre elevi care citesc lecturile obligatorii sau recomandate. Poate că am greşit, poate că sunt 6%, poate sunt 10%, dar nu stăm foarte bine în această zonă", a declarat Pricopie, la recepţia organizată cu prilejul prezentării Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.
Pe de altă parte, ministrul a afirmat că limba şi literatură română se predă după un curriculum "destul de vechi".
"Acum suntem într-un moment în care încercăm să împrospătăm acest curriculum şi să îl facem aşa fel încât clasa de literatura română să se desfăşoare într-un mod mai atractiv, pentru că, dacă mergem la informaţia a doua, cea cu 3-4% dintre copii care citesc, ne dăm seama că lectura, dragostea pentru lectură este primul lucru pe care trebuie să îl cultivăm înainte de a merge mai departe. În acest context, noi am solicitat sprijin din partea tuturor, am vorbit cu domnul preşedinte Manolescu (Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor - n.r.), am vorbit la Academia Română, pentru a ne acorda sprijin şi evident, de fiecare dată când am posibilitatea să mă adresez scriitorilor români şi poeţilor români, o fac. Va fi un proces destul de complicat, împrospătăm toate programele, dar literatura română şi istoria vor fi temele cele mai sensibile şi probabil că nu vor fi epuizate a