Consilierul local Paul Rusu, fost preşedinte al PC Suceava şi candidat la Camera Deputatilor, arestat preventiv săptămâna trecută de Curtea de Apel Suceava pentru trafic de influenţă, alături de Dumitru Giurcă, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea aceleiaşi infracţiuni, a pierdut ieri recursul înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, declarat împotriva acestei măsuri.
Judecătorii din Capitală au dat o soluţie identică şi în cazul coinculpatului din dosar, ceea ce înseamnă că cei doi se întorc la Suceava pentru a executa toate cele 29 de zile de detenţie dictate de Curtea de Apel.
Conform procurorilor, în cursul lunii august 2013, inculpatul Rusu Paul, în calitate de avocat, a promis suma de 5.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Suceava (denunţător în cauză), pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra unui coleg procuror, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile pentru clientul sau, inculpatul Giurcă Dumitru, cercetat penal pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În acest scop, la data de 10 septembrie 2013, Rusu Paul a remis procurorului respectiv suma de 3.500 de euro, bani proveniţi de la inculpatul Giurca Dumitru. De asemenea, la data de 12 septembrie 2013, inculpaţii Rusu Paul şi Giurcă Dumitru au oferit procurorului suma de 1.500 de euro, ca diferenţă din totalul banilor promişi, ocazie cu care au fost prinşi în flagrant.