Proiectul de lege privind pensiile torţionarilor comunişti a fost avizat favorabil, ieri, în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, mai exact ultima variantă a acestui proiect de act normativ, care prevede ca aceştia să plătească victimelor despăgubiri cuprinse între 25 şi 70 la sută din pensie.
Procentele pe care trebuie să le plătească torţionarii condamnaţi definitiv pentru faptele comise între 1945 şi 1989 au fost stabilite printr-un proiect aprobat miercuri de Guvern, iar durata plăţilor a fost fixată la cinci ani. Iniţial, s-a decis ca torţionarii din perioada comunismului să plătească victimelor între 25 şi 50 la sută din venitul lor lunar, iar durata plăţii nu putea fi mai mică de doi ani. Miercuri, proiectul de act normativ a fost trimis de la Palatul Victoria la Parlament. „Sunt două cazuri (n.n. – Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior), poate că o să fie mai multe, e târziu, dar e important, mai bine mai târziu şi vreau să luăm această măsură”, le-a spus Victor Ponta miniştrilor în şedinţa de Guvern de miercuri. Premierul a cerut ministrului Justiţiei, în urmă cu o săptămână, să pregătească o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale torţionarilor. Potrivit proiectului, procurorul sau instanţa pot institui poprirea banilor, sumele reţinute merg într-un cont, şi pot fi restituite doar în cazul în care cel acuzat că a fost torţionar este achitat.
Primii doi torţionari, la Parchet
Col. (r) Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat (1956-1963), este urmărit penal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la solicitarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). El s-a prezentat de două ori în faţa procurorilor, fără să facă declaraţii. Miercuri, aceeaşi solicitare a fost făcută de către cercetătorii IICCMER şi pentru col. (r) Ion Fi