Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de 6 ani, dispărut de miercuri seară în pădure

Publicat in Vremea Noua, joi 19 septembrie 2013 ·

Un copil în vârstă de 6 ani, din Fundu Moldovei, a dispărut de miercuri seară în pădure, pe tot parcursul nopţii minorul fiind căutat de 80 de oameni. Din păcate, până astăzi dimineaţă copilul, Ionuţ Ursu, nu a fost găsit.

Din ancheta poliţiei rezultă că miercuri copilul a mers în pădure la cules bureţi, pe raza satului Deluţ din Fundu Moldovei, împreună cu tatăl său, cu unchiul său şi cu un frate mai mare. În jurul orei 17.00, copilul în vârstă de 6 ani a dispărut. Membrii familiei au declarat că acesta se afla împreună cu fratele său mai mare în vârstă de 8 ani şi s-a speriat de câinii de la o stână şi a fugit. Marea greşeală a fost că autorităţile au fost sesizate de dispariţie abia în jurul orei 21.00. Timp de patru ore, tatăl şi unchiul au încercat singuri să-l găsească pe băiat.

Căutările au început imediat după efectuarea apelului la 112. La un moment dat, în pădurea din satul Deluţ au ajuns 80 de oameni în căutarea copilului, poliţişti, jandarmi, salvamontişti, pompieri, poliţişti de frontieră şi localnici voluntari.

Pe parcursul nopţii temperatura a scăzut până la 5 grade Celsius şi a plouat mărunt. Aşadar condiţii meteo foarte greu de suportat şi pentru un adult, cu atât mai mult pentru un copil în vârstă de 6 ani. Un alt mare pericol este legat de faptul că în pădurea din zonă sunt foarte multe animale sălbatice.

Din această dimineaţă echipele de salvatori au fost suplimentate. La Fundu Moldovei au ajuns 32 de jandarmi şi erau aşteptaţi să dea o mână de ajutor şi silvicultori din zona Câmpulung Moldovenesc.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2013-09-19/Copil-de-6-ani-disparut-de-miercuri-seara-in-padure#ixzz2fKH6N9xQ Un copil în vârstă de 6 ani, din Fundu Moldovei, a dispărut de miercuri seară în pădure, pe tot parcursul nopţii minorul fiind căutat de 80 de oameni. Din păcate, până

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 8 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°