Au trecut cinci ani grei de criză, cu corecţii dureroase în economie, cu recesiune, şomaj, falimente, cu investiţii publice reduse, cu investiţii străine în cădere liberă şi cu bănci care-şi retrag miliarde de euro pentru că nu au cum să le mai plaseze. România este departe de a începe să-şi scrie povestea de succes.
De fapt, singura poveste pe care a scris-o în toţi aceşti ani este cea despre cum se pierde timpul. Cu relansarea economiei, bineînţeles. Temeri cauzate de răspunsul electoratului, indecizie la nivel guvernamental, încetineală în adoptarea hotărârilor, lipsă de viziune, şi nu, în ultimul rând, corupţie şi trafic de influenţă. Toate la un loc ne menţin – ca într-o stază a timpului - în aceeaşi situaţie precară, cu banii care nu circulă în economie.
Tocmai de aceea, decizia Uniunii Social Liberale de a reduce cu trei puncte procentuale contribuţiile de asigurări sociale este un prim gest de stimulare a economiei. Cu toate acestea, Guvernul Ponta pare că nu înţelege miza acestei relaxări fiscale, prezentând-o precum o mare favoare făcută mediului de afaceri şi un element care demonstrează că USL îşi respectă promisiunile electorale. În paranteză fie spus, promisiunea era de 5%, dar, cum nu au trecut cei patru ani de guvernare, să zicem că 3% este doar o etapă. Revenind la „neînţelegerea mizei”, ministrul Liviu Voinea vorbeşte, şi tot vorbeşte, despre impactul negativ al acestei măsuri, care scade nivelul veniturilor bugetare cu 3 miliarde de lei, de găsirea unor soluţii de finanţare a „pierderii”, face calcule, adună, scade şi nu pare prea decis.
Sigur, contabiliceşte, ministrul Voinea are dreptate. Dar dincolo de faptul că economia de astăzi a devenit mult mai complexă decât acum 20 de ani, iar calculele bugetare sunt la fel de complexe, impactul nu înseamnă numai că scad veniturile la buget. Scad şi cheltuielile statului cu pr
