Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce VÂRSTĂ încetează bărbaţii să mai fie preocupaţi de FELUL ÎN CARE ARATĂ

Publicat in Ziarul Ring, joi 19 septembrie 2013 ·

Bărbaţii încetează să fie preocupaţi de felul în care arată, neglijându-şi aspectul fizic, începând cu vârsta de 46 de ani, în timp ce femeile continuă să se îngrijească cel puţin până la vârsta de 59 de ani, potrivit unui studiu recent.

Autorii studiului au descoperit, totodată, că femeile sunt de aproape două ori mai predispuse decât bărbaţii să îşi piardă încrederea în propriul nivel de atractivitate. În acelaşi timp, peste o treime dintre femei nu au putut să spună că sunt cel puţin mulţumite de felul în care arată, relatează dailymail.co.uk.

O treime din totalul de 2.000 de participanţi la acest studiu, femei şi bărbaţi, au spus că lipsa fericirii reprezintă factorul care descrie această lipsă de încredere în propriul nivel de atractivitate.

Mai mult de jumătate dintre participanţi au recunoscut că nu se află într-o formă fizică bună, iar o treime dintre ei au spus că nu au fost niciodată genul de persoană care face exerciţii fizice.

O treime dintre ei au spus că au încetat să mai fie interesaţi de alimentele pe care le mănâncă şi de cantitatea de alcool pe care o consumă.

Şapte bărbaţi din zece spun că nu îşi fac griji cu regularitate în legătură cu felul în care arată, iar peste 50% dintre ei spun că nu se mândresc deloc cu aspectul lor fizic.

O treime dintre bărbaţi au spus că mănâncă şi beau tot ce doresc şi că nu au în vedere implicaţiile pe care dieta le are asupra stării lor de sănătate.

Totodată, două treimi dintre participanţi consideră că este normal să renunţe să îşi mai facă griji despre felul în care arată la scurt timp după ce îşi găsesc un partener de viaţă stabil.

În medie, potrivit acestui studiu, la 26 de luni după nuntă, o persoană obişnuită consideră că a încetat să se mai gândească la aspectul său fizic.

Se pare că nu doar aspect

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 57 minute
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°