Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia PNL pentru noul Cod Rutier. Antonescu: "Nu s-a pucat nimeni să-l certe pe ministrul de Interne"

Publicat in Gandul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Soluţia avansată de liderul PNL, Crin Antonescu, după nemulţumirile în rândul transportatorilor declanşate de proiectul noului Cod Rutier, este amânarea introducerii acestuia pe ordinea de zi în Guvern cu cel puţin două săptămâni. În planurile iniţiale ale ministrului Radu Stroe, noile reguli rutiere, între care reţinerea permisului de conducere pentru cei care nu îşi plătesc amenzile în 30 de zile, urmau să setea în dezbatere publică până pe 28 septembrie şi să fie ulterior adoptate, prin ordonanţă de urgenţă, cât mai rapid.

Proiectul de lege introduce şi noi pedepse, care pot ajunge până la suspendarea carnetului pentru 4 ani şi amenzi maxime de 16.000 de lei (aproximativ 3.600 de euro). De asemenea, şoferii care comit infracţiuni rutiere dar sunt scoşi de sub urmărire penală sau scapă doar cu pedepse administrative îşi pierd carnetele pe perioade care pot ajunge chiar la 5 ani.

Chiar dacă proiectul a fost criticat public şi de şoferi şi de transportatori, în şedinţa conducerii PNL, ministrul nu a fost "certat", spune Crin Antonescu, ci doar implicat într-o "discuţie amănunţită" pe acest subiect. "Nu s-a apucat nimeni să-l certe pe ministrul de Interne. Am avut o discuţie amănunţită şi am convenit, e o decizie politică a PNL, ca proiectul în forma sa cea nouă să nu fie introdus în următoarele două săptămâni e ordinea de zi a Guvernului pentru a avea timp de noi discuţii cu cei direct şi explicabil legaţi de acest proiect", a anunţat, la final, liderul PNL.

Cel care va trebui să iniţieze proiectul este ministrul liberal de Interne Radu Stroe.

Soluţia avansată de liderul PNL, Crin Antonescu, după nemulţumirile în rândul transportatorilor declanşate de proiectul noului Cod Rutier, este amânarea introducerii acestuia pe ordinea de zi în Guvern cu cel puţin două săptămâni. În planurile iniţiale ale ministrului Radu Stroe, noile reguli

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 5 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 3 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-6°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°