Indiferent cât de inert politic şi-ar dori manifestanţii să fie subiectul Roşia Montană, el a devenit un catalizator al politicianismului

Pioni otrăviţi, regine otrăvitoare

Politicienii nu vor să decidă ceva în privinţa extracţiei de aur de la Roşia Montană până nu discută cu liderii manifestaţiilor de protest din Piaţa Universităţii. Un gest care a umezit mulţi ochi. Iată un bun exemplu că Parlamentul nu este autist, ci doar sedentar. Este simpatic şi plin de candoare, ca orice organism prea-bine hrănit, semn că vrea să se facă iubit, în ciuda obezităţii morbide. Ca guvernul care promite dreptate pentru toţi, chiar de-ar fi să facă astfel alte nedreptăţi. E un cerc vicios al cumsecădeniei întârziate şi parţiale cu care ne-au obişnuit toate guvernele postdecembriste. Cu toate sunt dispuse să facă dreptate profesorilor, medicilor sau bolnavilor trădaţi de sistemul de sănătate. Numai că mereu se decid s-o facă de ochii lumii, la televizor şi prea târziu, când protestatarii au ajuns în faze terminale de boală sau dezgust.

Dorinţa parlamentarilor de a căuta un partener de discuţie pare legitimă, de bun-simţ şi răspunde minimelor norme ale dialogului. Dar este un frumos cadou democratic otrăvit pentru că manifestanţii nici măcar nu şi-au desemnat lideri, iar cei care au ieşit din rând mai an, la alte manifestaţii apolitice, sunt izolaţi acum discret, cu un cordon sanitar, de grosul protestelor, pentru că au devenit cumva vedete, confiscând camerele de luat vederi şi reprezentându-se doar pe sine. De pildă, pentru Remus Cernea, ecologist pentru diferite cauze corecte politic, evoluţia de la coconul simplului protestatar la aripile de lider a însemnat chiar un bilet pentru parlament pe listele unui partid pe care astăzi îl detestă. Pare-se că vrea mai mult pentru ţară. La rândul său, Claudiu Crăciun, rege neîncoronat al manifestaţiilor din iar