Au făcut senzaţie joi seară la Sibiu, la un eveniment monden. El a atras atenţia cu geaca lui din piton, ea, cu rochia mov, de prinţesă. Bote (46 de ani) şi Anda Adam (33 de ani) s-au afişat ca un veritabil cuplu de îndrăgostiţi, totul culminând cu un sărut pasional, pe care şi l-au oferit în faţa tuturor.
Au vrut să le facă în ciudă foştilor amorezi, Bianca Drăguşanu, respectiv, Victor Slav? Sau între ei se înfiripă o idilă? Aceasta a fost întrebarea de pe buzele tuturor celor prezenţi la Sibiu, la gala Media Music Awards, atunci când au apărut, zâmbitori, Anda Adam şi Cătălin Botezatu! Designerul român a rupt gura târgului şi de această dată, reuşind să fie o adevărată revelaţie graţie ţinutei sale, a cărei piesă de rezistenţă a fost o geacă din piele de piton, pentru care Bote a scos din buzunar fabuloasa sumă de 100.000 de euro! S-au lăudat pe o reţea de socializare
În mod bizar, Anda Adam a optat pentru o rochie mov, la fel cu cea purtată de Bianca acum câţiva ani, la emisiunea “Burlăciţa”. Se pare că focoasa blondă n-a avut nici o problemă să se afişeze în aceeaşi ţinută, sau poate a făcut-o intenţionat, pentru a-i da peste nas celei care i-a sucit minţile fostului ei iubit Victor Slav. Cireaşa de pe tort a fost sărutul pe care şi l-au dat solista şi designerul, ba mai mult, au ţinut să posteze fotografia pe Facebook, pentru a le arăta fanilor virtuali cât de apropiaţi sunt.
Pe scena din Sibiu, Botezatu, îmbrăcat în echipament de fotbal american, a sărutat-o franţuzeşte, cu foc, pe sexoasa Anda Adam