Două lucruri foarte proaste, deşi previzibile şi probabil chiar inevitabile, s-au produs odată ce protestele din ultima vreme au luat amploare şi au început să creeze sens politic şi social serios, aşa cum nu prea se mai creează nicăieri altundeva acum. În primul rînd, evident, toată lumea, intelectuali, “analişti”, oengişti, politicieni, încearcă să rupă o bucăţică din ele. Vorba aia, dacă tot se dă capital simbolic în piaţă, să mănînce şi gura lor ceva, orice.

O grămadă de oengistică, lume culturală şi societate civilă pentru care în mod normal radicalism extrem înseamnă să treci strada pe roşu s-a umflat brusc de vitejie şi s-a aruncat în luptă. În principal, desigur, prin a da tot felul de lecţii neavenite şi a încerca să acapareze mesajul şi sensul protestelor. Dacă tot emană chestii mişto din piaţă, oamenii de bine s-au gîndit să meargă şi ei cu valul, însă doar după ce el este exorcizat şi igienizat: după Vlad Mixich, la proteste a participat un singur stîngist anti-capitalist din 10-20.000 de oameni, l-a numărat el. Mult mai simpatic a fost la faza asta Dan Tapalaga, care vede anarhişti şi revoluţionari ultra-periculoşi peste tot şi, culmea confuziei definitive şi iremediabile, îl include printre ei chiar şi pe Mircea Kivu.

Al doilea lucru prost care s-a înîmplat cu protestele este că ele s-au politizat. Asta nu e prost din cauză că protestele ar trebui să rămînă apolitice etc etc. Dimpotrivă, ar fi bine să fie cît mai politice, dar în cazul nostru s-au politizat apolitic, ca să spunem aşa, adică pe vechea axă perdantă a antipoliticii, a respingerii mecanismului politic ca atare, a ideii că politica este inerent coruptă şi mizerabilă etc. În mod deloc surprinzător, această orientare a fost încurajată de oamenii de bine de care vorbeam, pentru că intelectualii, jurnaliştii şi chiar politicienii de genul ăsta prosperă enorm prin acest tip de disc