Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg de dulciuri cu scop caritabil

Publicat in Romania Libera, vineri 20 septembrie 2013 ·

Bucureştenii amatori de dulciuri vor putea savura prăjituri de casă, sâmbătă, în Parcul Orăşelul Copiilor, în cadrul unui eveniment caritabil. Banii strânşi vor fi direcţionaţi către sprijinirea bolnavilor de cancer, potrivit unui comunicat al Crucii Roşii, remis redacţiei.

Denumit ”Prăjitura umanitară”, festivalul caritabil se află la prima ediţie. Voluntarii vor pregăti produse culinare dulci – prăjituri de casă, limonadă naturală şi alte bunătăţi, pe care le vor pune la dispoziţia publicului în schimbul unor sume de 1, 2 sau 3 lei.

”În Bucureşti, femeile ce suferă o operaţie de cancer la sân nu au posibilitatea de a face drenaj limfatic manual datorită costurilor ridicate şi a numărului mic de persoane cu pregătire în domeniu. Tratamentul unui bolnav de cancer se ridică la sume foarte mari, din acest motiv, nu îşi permit şedinţele de masaj necesare pentru diminuarea durerilor postoperatorii. Astfel dorim să venim în sprijinul acestor persoane”, a declarat organizatorul evenimentului, Iulian Bobirnea.

Totodată, pe lângă prăjituri şi limonadă, participanţii la festival îţi vor putea măsura gratuit tensiunea arterială, iar copiii vor avea ocazia să participe la diferite jocuri, concursuri de desen pe asfalt şi demonstraţii de prim ajutor.

Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 4, în parteneriat cu Crucea Roşie Română şi cu Liceul Internaţional de Informatică.

Bucureştenii amatori de dulciuri vor putea savura prăjituri de casă, sâmbătă, în Parcul Orăşelul Copiilor, în cadrul unui eveniment caritabil. Banii strânşi vor fi direcţionaţi către sprijinirea bolnavilor de cancer, potrivit unui comunicat al Crucii Roşii, remis redacţiei.

Denumit ”Prăjitura umanitară”, festivalul caritabil se află la prima ediţie. Voluntarii vor pregăti produse culinare dulci – prăjituri de casă, limonadă naturală şi alte bunătăţi, pe care le

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 9 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°