Scriitorul Alejo Carpentier povesteşte despre premiera operei „Oedipe“ de la Paris, în 1936. În două rânduri, dar la o considerabilă distanţă în timp, Alejo Carpentier a scris despre George Enescu.

Martor al secolului XX, în care şi-a început existenţa (Havana, Cuba, 1904), Alejo Carpentier este o personalitate binecunoscută a generaţiei de scriitori latino-americani, un creator care a îmbogăţit artele cu realizări marcante, revigorând tradiţiile europene. Interesantă, proza sa a situat în centrul subiectelor – ca în romanul Los Passos Perdidos – muzica şi muzicienii. Nimic neobişnuit, dacă ne gândim la alt scriitor meloman, Romain Rolland. Şi Carpentier petrece aproape două decenii înainte de 1940 la Paris, unde face studii de muzicologie, iar odată întors în Cuba, devine autorul primei Istorii a muzicii cubaneze.

Ecourile premierei pariziene a lui Oedipe au fost multiple, entuziaste. Să alegem unul dintre ele, poate mai puţin cunoscut, semnat de cubanezul Alejo Carpentier. Articolul e inspirat de această premieră a lui Oedipe la Opera Mare din Paris, şi face parte dintr-o corespondenţă destinată cotidianului Carteles din Havana, în 1936. Interesantă ne apare preţuirea faţă de autor, modul în care Carpentier dovedeşte o înţelegere aparte a rolului şi locului compozitorului român în lumea muzicală a veacului: „Opera din Paris ne oferă în prezent un exemplu de vitalitate şi tinereţe surprinzătoare. Pomposul teatru al lui Charles Garnier, cu aurul şi cariatidele sale, cu lirele, trompetele şi oglinzile, cu sfeşnicele sale, se vede înzestrat acum cu ascensoare, telefoane şi alte elemente de confort modern. Însă aceste ascensoare şi telefoane nu au sosit ele singure în acest templu al muzicii academice... Deschisă la toate curentele muzicii contemporane, Opera din Paris joacă în premieră una dintre operele cele mai bogate şi solide pe care un compozit