Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, cu referire la declaraţiile ministrului francez de Interne pe tema intrării României în Schengen, că sprijinul Franţei pe acest subiect este menţionat explicit într-un document oficial semnat de premierii român şi francez.
Titus Corlăţean a făcut aceste declaraţii în contextul în care ministrul de Interne francez, Manuel Valls, a afirmat, recent, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria "nu este pe ordinea de zi", oficialul de la Paris declarându-se "mai mult decât rezervat" în legătură cu această posibilitate.
Totodată, răspunzând unei întrebări, Colăţean a spus că nu a fost necesar ca MAE român să ceară explicaţii ca urmare a declaraţiilor făcute de ministrul francez.
"A fost interesant că, chiar înainte să apucăm să cerem anumite explicaţii, pe cale diplomatică, am primit aceste lămuriri. Şi ele, de fapt, confirmă o poziţie a Franţei, o poziţie oficială a statului francez, astfel cum a fost confirmată pe de o parte prin parteneriatul strategic dintre România şi Franţa şi prin foaia de parcurs cu măsuri concrete de implementare a parteneriatului strategic, foaie de parcurs semnată de prim-miniştrii ai României şi ai Franţei la Paris, în cadrul vizitei oficiale întreprinse de domnul Victor Ponta. În această foaie de parcurs, sprijinul pentru eforturile României de aderare la spaţiul Schengen este trecut explicit într-un document oficial semnat de doi prim-miniştri", a declarat Titus Corlăţean.
El a mai spus că relaţia româno-franceză cunoaşte o perioadă foarte bună din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, cultural şi al cooperării internaţionale.
"Pentru noi a fost foarte importantă declaraţia oficială a primului ministru francez în cadrul vizitei pe care a întreprins-o acum câteva luni la Bucureşti şi care a spus foarte clar, sprijinu