Ideea de planificare, instrument indispensabil dezvoltării, a fost respinsă de o întreagă societate. Vorbim de acel fel de planificare bizuit pe proiecte fezabile. Că este aşa a dovedit-o România toată prin incapacitatea ei de a absorbi banii puşi la dispoziţie de comunitatea europeană.
Dacă cercetăm şi în trecut... Poate e fals, dar prima impresie este că, în linii mari, administraţia românească merge înainte... orbeşte. Nimeni nu ştie să deseneze explicit viitorul României şi al localităţilor ei, cât de mici sau cât de mari. Suferim din lipsa idealurilor. De inconsistenţa proiectelor comunitare, acelea benefice fiecăruia dintre cetăţeni, nu numai pentru unii şi aceia puţini. În scurt, fără să mergem prea mult în negura istoriei, a existat o generaţie elitistă care şi-a dorit pentru ţară unire şi independenţă. Aceste proiecte mari şi grele s-au realizat în 1918, dar succesul lor nu pare să mai entuziasmeze pe nimeni, cu adevărat, astăzi. Prin succesul acestor proiecte Iaşul şi-a pierdut rolul de capitală. Fără compensaţie. De fapt s-a jertfit. A existat un proiect de consolidare a României mari. El presupunea, între altele, aşa cum am mai spus, un triunghi de autostrăzi şi căi ferate rapide Bucureşti - Iaşi - Cluj - Bucureşti, din care astăzi a mai rămas doar Bucureşti - Cluj, şi un canal navigabil Vistula - Prut, ce urma să lege Marea Nordului de Marea Neagră, de care s-a ales praful. N-aş putea spune că înainte de război comunităţile româneşti erau puternice, în orice caz cred că erau mai solidare decât cele de astăzi.
O compensare forţată pentru pierderea rangului de capitală a Iaşilor s-a făcut în comunism. Planurile cincinale succesive, cu toate neajunsurile lor, au propulsat Iaşul drept cel mai important centru urban al ţării după Bucureşti. De la ele încoace nu s-a mai întâmplat nimic altceva, decât o dezvoltare negativă accelerată. Şi cât de m
