Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, vineri, că în zonele cele mai aglomerate din Mamaia vor fi construite trei pasarele pietonale, din metal, în formă de iaht, năvod şi val, care vor costa 10,5 milioane de lei şi care ar putea fi inaugurate la 1 decembrie.
Vineri, au fost inaugurate lucrările la cele trei pasarele, care vor fi construite din metal, fiind proiectate de un arhitect din Capitală.
Astfel, pasarelele au fost proiectate de către arhitectul Vlad Pelin, iar antreprenorul general al lucrărilor este firma Polaris M Holding, subantreprenori fiind SC Mobitom SA şi Flash Lighting Service SRL.
GALERIE FOTO
Una dintre pasarele va avea forma unui iaht, cealaltă va reprezenta un năvod şi pescăruşi, iar cea de-a treia va fi în formă de val, schiţele acestor construcţii fiind prezentate vineri de Radu Mazăre.
"Pasarelele în sine vor fi nişte obiecte de artă. Vor fi desfiinţate trecerile de pietoni, vor fi utilizate numai aceste pasarele, se va fluidiza foarte mult traficul, însă ele în sine, aşa cum le vedeţi în fotografii, vor fi nişte lucruri excepţionale. Sunt convins că mare parte din turişti, aşa cum la ora actuală merg pe pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale", a spus Radu Mazăre.
Pasarela "Iaht" va fi amplasată la trecerea de pietoni de la intrarea în Mamaia dinspre satul de vacanţă. Aceasta prezintă în mod stilizat prora şi catargul unui iaht, iar porţiunea pietonală va fi placată cu lemn pentru a sugera puntea iahtului.
Existenţa unei zone verzi pe mijlocul bulevardului Mamaia în amplasamentul propus permite poziţionarea pe aceasta a unui stâlp de susţinere pentru vârful prorei şi al catargului. Pasarela are o forma curbată pentru a sugera cât mai realist prora unui iaht. Porţiunea pietonală a pasarelei va fi placată cu lemn pentru a sugera as