Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a lansat Festivalul International de Literatura si Traducere Iasi

Publicat in Corect News, vineri 20 septembrie 2013 ·

Festivalul International de Literatura si Traducere Iasi (FILIT) a fost lansat joi la Bucuresti in prezenta ministrilor Educatiei, Remus Pricopie, si Economiei, Varujan Vosganian, cel din urma fiind invitat oficial al festivalului, in calitate de scriitor, informeaza Agerpres. Sursa imagine: iasifun.ziaruldeiasi.ro

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, si scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Romane din Iasi si manager al FILIT, au vorbit despre ambitia de a avea la Iasi cel mai mare festival literar din estul Europei, informeaza un comunicat al biroului de presa al FILIT remis AGERPRES.

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a asigurat organizatorii de intregul sau sprijin, apreciind indeosebi programele FILIT dedicate mediului preuniversitar si universitar "Scriitorii prin elevi", "Scriitori printre studenti", precum si premiul "Cea mai indragita carte a anului", acordat de elevii de liceu din Iasi.

'Dragostea pentru lectura e primul lucru pe care trebuie sa il cultivam la elevi', a spus Remus Pricopie.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, le-a vorbit celor prezenti despre dimensiunea culturala a Iasiului. "E firesc ca avem acest festival la Iasi, si inca un festival de o asemenea anvergura", a spus el.

Managerul FILIT, Dan Lungu, si-a manifestat deopotriva emotia si bucuria de a fi "printre prieteni", spunand ca posibilitatea de a face un astfel de festival in Romania reprezinta pentru el implinirea unui vis.

"E o zi mare pentru mine, pentru ca mi se implineste un vis, acela ca putem face la noi in tara un festival asa cum am vazut alaturi de colegii mei scriitori in lumea larga. Mi se pare o coincidenta fericita ca in 2004, tot aici, la Hilton, Polirom lansa colectia Ego. Proza, care avea sa schimbe fata vietii literare din Romania. Sper ca peste ani sa vorbim in acelasi fel si de

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 52 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 5 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 45 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°