Omul de afaceri Cornel Penescu, condamnat definitiv la închisoare cu executare în dosarul de corupţie care l-a vizat şi pe fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, s-a prezentat, vineri seară, la arestul IPJ Argeş, însoţit de soţia, fiul şi fratele său, venind de la vila sa din Bascov.
Fostul finanţator al echipei FC Argeş a primit vestea condamnării defintive la trei ani de închisoare la vila sa din comuna argeşeană Bascov, de lângă Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ulterior, Cornel Penescu s-a urcat în maşină şi, însoţit de către soţia, fratele său mai mare, Ilie Penescu, şi de fiul său Andrei, dar şi de alţi membri ai familiei, a plecat spre Poliţia judeţeană din Piteşti.
La ieşirea din sediul IPJ Argeş, fiul lui Cornel penescu, Andrei, nu a dorit să comenteze decizia defintiivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care tatăl său a fost condamnat la închisoare şi a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.
Reprezentanţii IPJ Argeş au confirmat, vineri seară, că Penescu a ajuns în arestul Poliţiei judeţene şi urmează să fie condus, încătuşat şi sub escortă, la Penitenciarul Colibaşi, din oraşul Mioveni, situat la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Piteşti, închisoare unde va executa pedeapsa de trei ani de închisoare pentru dare de mită
La rândul său, senatorul PPDD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, condamnat şi el definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în acelaşi dosar, este aşteptat să se predea Poliţiei judeţene Dolj în cursul acestei seri sau în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Solomon a declarat, vineri după-amiază, imediat după aflarea sentinţei ,că se află în Bucureşti şi că urmează să meargă la Craiova, pentru a se preda şi a fi încarcerat.
Întrebat cum comentează decizia instanţei, Solomon a spus că nu are ce să mai comenteze, adăugând: "De ce aş