Febra asta cu maidanezii din ultima vreme, cu erupții roșii și montane, m-a făcut să pierd din vedere niște opinii care chiar contează, părerea mea. Cum ar fi aceea a unor reprezentanți ai autorității locale, mai precis a celor care se sinchisesc să mai și comunice, fie și prin intermediul blogului personal, cum văd ei lumea în care trăim, iar alții doar supraviețuim. Viceprimarul Ploieștiului, Raul Petrescu, căci despre el e vorba, nu a rămas insensibil la problema ”hot dogs” – mi-a plăcut sintagma, dar vă rog să nu vă gândiți la cremvurști ori la câini în călduri. Textul, intitulat ”Patronajul câinilor comunitari și al iresponsabilității decidenților”, ar putea să-i umple o pagină lu’ Pătraru, care oricum nu citește ce scriu aici, așa că, să știți, domnule viceprimar, că el nu e jurnalist, nu! El e patron, soț, tată, petrolist și din posturile astea bate zilnic la tastatură, împungând în stânga și-n dreapta. Exact cum dumneavoastră, dom’ Petrescu, nu sunteți viceprimar, ba încă ăla cu atribuții la adăpostul de câini, ci un cetățean oarecare făcând constatări pe seama unor chestiuni pe care ar putea să le rezolve… jurnaliștii, nu?
Febra asta cu maidanezii din ultima vreme, cu erupții roșii și montane, m-a făcut să pierd din vedere niște opinii care chiar contează, părerea mea. Cum ar fi aceea a unor reprezentanți ai autorității locale, mai precis a celor care se sinchisesc să mai și comunice, fie și prin intermediul blogului personal, cum văd ei lumea în care trăim, iar alții doar supraviețuim. Viceprimarul Ploieștiului, Raul Petrescu, căci despre el e vorba, nu a rămas insensibil la problema ”hot dogs” – mi-a plăcut sintagma, dar vă rog să nu vă gândiți la cremvurști ori la câini în călduri. Textul, intitulat ”Patronajul câinilor comunitari și al iresponsabilității decidenților”, ar putea să-i umple o pagină lu’ Pătraru, care oricum nu citește ce sc