Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constructorul conductei Iaşi-Ungheni: Lucrările vor fi încheiate la termen, în decembrie

Publicat in Gandul, vineri 20 septembrie 2013 · ·

Consorţiul care construieşte conducta de gaze Iaşi-Ungheni (Republica Moldova), format din companiile Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners (România), susţine că va respecta termenul contractual pentru execuţia "firului principal" al conductei, stabilit pentru 20 decembrie 2013, informează Mediafax.

"Lucrările de sudare la firul principal al conductei sunt prevăzute să înceapă în 2 octombrie 2013, dată la care devin libere de sarcini terenurile expropriate prin hotărâre de guvern. Până la data enunţată, se vor realiza lucrări de sudare a conductelor în organizările de şantier. Termenul angajat de 20 decembrie 2013 este cel contractual pentru execuţia firului principal al conductei şi toate activităţile şi acţiunile realizate şi prezentatate sunt de natură a suşţine acest termen şi angajamentul executantului", se arată într-un comunicat transmis de consorţiu.

Consorţiul consideră "injuste" comentariile şi reportajele de presă privind stagnarea lucrărilor.

Contractul pentru construcţia ţevii de gaz a fost semnat în 21 august între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi firmele membre ale consorţiului.

ANRM a transmis, vineri, un comunicat în care arată că până la 20 decembrie 2013 urmează să fie finalizat firul principal al conductei, aşa cum s-a angajat constructorul. Conducta are o lungime de 32,19 kilometri pe teritoriul României.

Potrivit ANRM, activităţile de expropriere au fost aprobate în 13 august, iar decizia de expropriere va fi emisă până în 2 octombrie. Contractul pentru execuţia lucrărilor pe teritoriul României a fost semnat în 21 august.

"În perioada 23 septembrie-2 octombrie asociaţia (consorţiul) va demara lucrările de construcţii-montaj pe terenuri libere de acces în lungime totală de 3,5 kilometri", se arată în comunicatul ANRM.

Cele trei firme arată că "o mică parte a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 37 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°