Când iubim trebuie să avem fluturi în stomac, să zâmbim fără motiv, să visăm toată ziua la clipele petrecute împreună, iar sufletul nostru să tresalte de fericire. Dragostea nu trebuie să fie suferinţă, gelozie, posesivitate şi neîncredere. Iubirea nu trebuie să îmbolnăvească, ci să vindece.
Din păcate, de foarte multe ori, ea se transformă în obsesie. Îşi pierde valoarea şi, fără să-ţi dai seama, te trezeşti bolnav. Nu ştii de ce eşti încercănat şi tot timpul în alertă, nu ştii de ce uiţi de tine pentru el şi ajungi să fii un sclav pe altarul iubirii ce crezi că-i porţi. Există oameni, femei şi bărbaţi deopotrivă, care iubesc prea mult şi asta înseamnă că visele şi dorinţele personale nu există, ci numai ale partenerului. Ideea despărţirii le provoacă atacuri de panică şi suferinţa trupească, în timp ce sufletul este de mult timp în piuneze.
Când iubeşti prea mult înseamnă să ai o obsesie pentru celălalt, să fii conştient că relaţia îţi face rău, că nu mai ai putere să continui şi că rişti să ajungi pe patul de spital, dar să nu poţi/vrei să faci nimic. Să refuzi să-i spui “adio”, deşi trupul tău te imploră prin toţi porii să o faci. Să-ţi pui viaţa în slujba lui, iar idealul tău în viaţă este să-l vezi fericit, fără ca el să-ţi răspundă cu aceeaşi monedă. Mai rău este când ştii că el nu te va iubi niciodată şi totuşi să insişti să rămâi.
Psihologii spun că acest tip de comportament este întâlnit la femeile care au un tată exigent şi care nu le-au arătat niciodată afecţiune şi iubire. Ele cred că dacă suferă şi se victimizează lângă un bărbat nepăsător în încercarea de a-l schimba, reuşesc, cumva să schimbe trecutul. La fel se întâmplă şi în cazul bărbaţilor care au impresia că lăsându-se călcaţi în picioare de o femeie sunt pedepsiţi pentru greşelile copilăriei, atunci când îşi supărau părinţii.
Nimic mai greşit! Oamenii care iubesc în exce
